Fructul iubirii

Am citit aceasta minunata carte acum ceva timp, in perioada sesiunii mai exact si tot din vina sesiunii am amanat sa scriu despre. Daca ar trebui sa o caracterizez intr-un singur cuvant, acesta ar fi superba! (cu mici exceptii)

In momentul in care am vazut titlul cartii -Fata cu portocale (Jostein Gaarder)-

am incercat sa-mi imaginez despre ce anume ar putea fi vorba intr-o carte cu un asa titlu dragut . Am inceput sa ma bucur de cateva momente de liniste in compania acestei carti.

De fapt cu fiecare fila pe care o citeam descopeream o frumoasa poveste de iubire. Nici o poveste de ubire nu este scutita de momente dificile, fie ca e vorba de certuri, despartiri voite sau din cauza distantei. Si aceasta urmeaza acelasi traseu

Unele pasaje mi s-au parut cam deplasate, “regizate” chiar. . Mi-e foarte greu sa cred ca in 1990 exista internet, asa cum reiese din scrisoarea tatalui pentru fiul sau. O alta faza cu un usor iz de telenovela mi s-a parut intalnirile ad-hoc dintre cei doi, exact ca in filme .

Nu stiu daca s-a remarcat faptul ca nu am atasat la acest post editia de la Cotidianul si asta pentru ca NU IMI PLACE! NU imi plac de nici o culoare! Bine-ar fi ca cei de la Cotidianul sa-si schimbe modelul, pe bune acum!

Cu toate aceste minusuri, cartea in sine este asa cum am zis la inceput, motiv pentru care chiar va recomand acest roman! Poate am sa fac rost si de Lumea Sofiei tot a lui Jostein Gaarder, aparuta tot in Colectia Cotidianul.